Vârful Vânătarea lui Buteanu (2507m)

Într-o zi frumoasă de octombrie, am plecat cu soțioara spre Bâlea Lac cu scopul de a ajunge pe cel mai accesibil vârf care are peste 2500 de metri. Fiindcă am plecat la ora 6 din Alba Iulia, drumul spre destinația noastră a fost foarte liber. De abia am întâlnit câteva mașini până sus la lac. Și premiul cel mare: nu a fost nevoie să ne "batem" pentru un loc de parcare, întrucât erau suficiente, ba chiar pe gratis :).

Am lăsat mașina în parcare și am plecat încet pe triunghi albastru spre Lacul Capra, am făcut aproximativ o oră jumate până sus în Șaua Caprei, aceasta fiind porțiunea cea mai solicitantă de pe toată lungimea traseului.

Lacul Capra

La început a fost puțin rece, temperatura fiind de doar 3 grade Celsius, dar pe măsură ce urcam încet, ne-am încălzit atât de la efort cât și de la soarele care începea să bată pe versantul nostru până ce am ajuns sus în șa, și ne-a "lovit" în față cu căldura sa primitoare. Fiind toamnă, lacul Capra se vedea excelent, era de un turcoaz fenomenal. Am mai văzut lacuri toamna dar parcă niciodată unul ca și acesta.

Imediat ce am ajuns la lac, traseul s-a schimbat, a trebuit să facem stânga pe cruce albastră, acesta fiind mai mult o potecă foarte accesibilă decât un traseu foarte solicitant. Pe această porțiune am văzut și o capră neagră care traversa singură o căldare.

Vedere de pe Vârful Vânătarea lui Buteanu înspre Vârful Moldoveanu

Vremea a fost execelentă, la mai bine de așa nici că puteam spera! Ca și dificultate aș zice că este un traseu mediu, în special din cauza primei porțiuni care necesita un oarecare efort. Trebuie ținut cont că pe traseu nu există apă. Acesta fiind unul scurt, 5 ore au fost mai mult decât suficiente, pauze pentru poze, mâncare și pentru admirat priveliștea, așa că nu a trebuit apă extra, 2L pentru 2 persoane ar fi suficient (fiecare știe cât are nevoie, aceasta este doar o estimare).

Vedere de pe Vârful Vânătarea lui Buteanu înspre Vârful Negoiu

Ne-am bucurat de soare, am socializat cu puținii turiști care au urcat și ei, după care am plecat încet spre mașină. La coborâre, Bâlea Lac se vedea în toată splendoarea lui, cu puținile mașini și fără toată agitația specifică în anotimpul de vară.

Când coborâți trebuie să aveți grijă, doarece unele pietre stau să cadă. Se mișcă imediat ce le atingi iar asta poate duce la accidentări, ceea ce nu e de dorit, așa că la coborâre am mers cât mai lejer, timpul ne permitea acest lucru plus că înainte de toate este siguranța.

Bâlea Lac
Vedere de pe Vârful Vânătarea lui Buteanu