Era o zi frumoasă de duminică așa că ne-am gândit să ieșim puțin la o plimbare. Ceva mai lejer, care să nu ne solicite chiar așa mult din punct de vedere fizic. Prin urmare, a venit rândul rezervației de la Scărița - Belioara, un platou calcaros foarte frumos.
La ora 8 dimineața eram deja la mănăstirea din Poșaga de Sus, am lăsat mașina chiar în apropierea acesteia și am plecat încet pe traseu, în ideea în care la întoarcere o sa intrăm și pe la mănăstire ca să vizităm interiorul. Din locul unde am lăsat mașina, ne-am întors puțin înapoi ca să intrăm pe traseul triunghi roșu. Acest traseu este undeva mai sus așa că o porțiune de drum, aproximativ o oră, am mers pe o cărare prin pădure până am ieșit în traseul marcat.
După ce am mers aproximativ o oră prin pădure, am ieșit într-o poiană în care erau mai multe asezări vechi, locul fiind frecventat pe timp de vară de localnicii care merg cu animalele la pășunat.
Vremea a fost foarte frumoasă, ba chiar caldă pentru perioada lunii mai.
Primul obiectiv pe traseul nostru a fost vârful Vulturese, acesta oferind o vedere panoramică asupra Scăriței - Belioara. Odată ajunși la acest punct panoramic am făcut și o pauză pentru a "îmbuca" ceva, cum zic bătrânii.
După o scurtă pauză, am plecat mai departe pe traseu, urmând triunghiul roșu, ulterior am intrat pe punct roșu și mai apoi ne-am întors pe cruce roșie. Lungimea totală a traseului a fost de 25 de km, deși inițial am vrut să facem ceva mai scurt și mai lejer. Până la urmă s-a dovedit a fi nu așa scurt traseul. Ca și timp, traseul l-am făcut în aproximativ 9 ore, cu opririle de rigoare pentru pauze de poze, mâncare și umbră.
Înainte să ajungem sus pe creastă, am coborât puțin și până la Coșul Boului. Pentru a face asta a fost nevoie să ne abatem puțin de la traseu. Am fost, am văzut și ne-am întors înapoi pe același drum, toată treaba a durat undeva la 30 de minute.
Următoarea pauză a fost chiar deasupra, unde există mai multe puncte de belvedere din care se vede în toata splendoarea ei atât Poșaga de Sus cât și împrejurimile.
Ce ne-a impresionat, au fost florile, care aveau un miros excepțional. Era plin de ele, nu aveai unde să mergi să "scapi" de acel miros îmbietor. Am folosit o aplicație pentru a le putea afla denumirea, ulterior am citit și am aflat că sunt protejate de lege, tămâiță și gențiană.
Ne-am plimbat pe la toate punctele de belvedere, am mai și mâncat puțin. Apa a fost băută cu măsură deoarece nu există surse de apă pe traseu așa că a trebuit să avem grijă, și în principiu ne-am bucurat de vremea frumoasă de peste zi :).
La un moment dat am plecat încet în jos spre mașină prin Cheile Poșegii. Practic traseul a fost făcut ca o buclă, am urcat pe o parte și am coborât pe altă parte. Timpul ne permitea acest lucru, plus că am vrut să vedem din mai multe unghiuri, și pe lângă asta îmi place ca la urcare să folosesc un traseu iar la coborâre să folosesc altul, bineînțeles când situația permite acest lucru.
