Primăvara a venit, prin urmare este timpul turelor de munte, fiind prima ieșire mai serioasă din anul respectiv am ales ca și traseu Vârful Cindrel, în sinea mea mi-am zis că este destul de ușor dar ce să vezi.....nu a fost chiar așa. A fost destul de solicitant, un traseu de 12 ore, cu o lungime totală de 35 km. Plecarea a fost de la pârtia de schi din Păltiniș, prin urmare la ora 8 am fost acolo. Traseul urmat a fost bandă roșie, la urcare am mers pe drumul forestier după care am făcut dreapta când am ajuns într-o poieniță, iar la coborâre am coborât prin poiana Găujoara.
Nu mare ne-a fost surprinderea când am văzut că încă mai este zăpadă pe traseu. Deși era 4 mai 2019, ne așteptam să nu mai fie zăpadă, sau cel puțin nu pe traseu, poate doar în vârf puțin. Ne gândeam dacă suntem echipați corespunzător, ținând cont că încă nu începusem să urcăm. Odată ce am ajuns mai sus am văzut că zăpada nu era o problemă, de fapt singura porțiune unde încă mai era și avea vreo 30-50 cm era în apropierea vârfului, dar ne-am descurcat.
Fiind un traseu destul de lung a trebuit să urcăm și să coborâm foarte mult. Nu era greu ca și dificultate ci doar ca și lungime, adică totul era foarte întins, lung, cu o priveliște foarte deschisă care te motiva să mergi mai departe deoarece în depărtare se vedea vârful nostru.
Pe parcurs am oprit să alimentam cu apă, deși lipsa ei nu era o problemă. Pur și simplu nu puteam să trecem pe lângă un astfel de izvor fără să gustăm :) .
Nu după mult timp, după ce am reușit să facem provizii cu apă am ajuns la o distanță de 45 minute de refugiul Cârnaia, conform indicatorului care ne-a ieșit în cale. Se vedea foarte bine de unde eram, însă nu am coborât pentru că nu aveam timp suficient să facem asta.
De la această răscruce am mai făcut aproximativ încă 2 ore până în vârf. Traseul a fost puțin mai dificil, deoarece a început să sufle vântul, iar zăpada care pe unele locuri avea și 50 cm făcea ca înaintarea să fie destul de anevoioasă.
Cum ziceam și mai sus, traseul este unul fain, care te duce tot pe culme, singura dificultate este doar lungimea acestuia.
De îndată ce ne-am apropiat de vârful Cindrel, am putut sa vedem în dreapta pe direcția noastră de mers, lacul Iezerul Mare, din păcate acesta era plin de zăpadă și înghețat, așa că nu am reușit să vedem acea culoare splendidă pentru care este renumit. Rămâne deschisă opțiunea să mergem și vara ca să-l putem vedea în toată splendoarea, mai ales că acum știm la ce să ne așteptăm de la acest traseu.
Odată ajunși în vârf primul lucru făcut a fost să facem o pauză bine meritată în care să și mâncăm ceva, după care să ne întoarcem. Nu am reușit să stăm foarte mult deoarece începuse să fulguie cu gheață (nu era zăpada cu care eram obișnuiți la oraș). Când fulgii ne atingeau fața simțeam de parcă erau mici cuțite, și în plus devenise destul de frig, cu toate hainele care le aveam pe noi. Așadar, nu am reușit să stăm mai mult de 20 de minute pe loc. Înainte să plecăm o poză de grup și am plecat agale pe lungul drum spre casă.
