Vârful Parângul Mare (2519m)

Printre multe zile cu ploi de până acuma, într-un final am reușit să prindem într-un weekend vreme frumoasă, așa că am programat să mergem în Munții Parâng. Împreuna cu câțiva prieteni de la servici, am hotărât să facem o incursiune până pe Vârful Parângul Mare, al 4-lea ca și altitudine din România, cu plecarea din Pasul Urdele de pe Transalpina.

Zis și făcut! Ne-am organizat 13 persoane, ca dis-de-dimineață să plecăm din Alba Iulia spre pasul Urdele, și când zic dimineață mă refer la ora 5, întrucât voiam să plecam cât mai devreme pe traseu, ca să avem și o rezervă de timp în cazul în care se întâmplă ceva pe parcurs și traseul urma să fie mai lung de 11 ore, la cât îl estimasem eu.

Traseu în Munții Parâng

Odată ajunși la punctul de plecare al traseului, undeva în jurul orei 8, am așteptat pe toată lumea și am plecat încet pe BR , acesta fiind singurul marcaj ce trebuie urmat până în vârf. Fiind un traseu de creastă, de pe traseu, la un moment dat, se poate coborî până la Lacul Gâlcescu, lacul cel mai renumit din Munții Parâng.

Acești munți sunt foarte asemănători cu Munții Retezat, atât ca și relief cât și ca și număr de lacuri, aici fiind destul de multe lacuri foarte frumoase.

Deși am fost în mijlocul lui iulie, vremea a fost destul de rece. Când am ajuns în Pasul Urdele temperatura de afară era de 6 grade. Odată ce am început să urcăm, deși era soare se simțea foarte tare vântul rece.

Creasta Munților Parâng

Pe măsură ce am început să urcăm, frigul nu a mai fost o așa mare problemă, deoarece ne-am încălzit noi, și nu de la efort ci de la faptul că am fost în mișcare continuă.

Pe tot traseul nu există surse de apă, cu excepția lacurilor, pentru cine e dispus să coboare până la unul dintre ele să își ia apă. Eu unul m-am dus pregătit cu 3L de apă.

La prima vedere acesta este un traseu lung, însă este relativ mediu. Fiind un traseu de creastă se merge destul de mult de pe un vârf pe altul cu coborâre pe șăile dintre ele.

Lacul Roșiile cu vedere spre Vârful Parângul Mare

Ca și timp, noi am făcut traseul în 11 ore și jumătate iar ca și lungime a avut 29 de km. Apa ne-a ajuns la limită la toți, când am ajuns la mașini foarte puțini mai aveam apă. Ca și dificultate eu aș zice că este de dificultate medie, singurele porțiuni mai solicitante fiind cele din apropierea vârfului.

Pe tot traseul am avut ocazia să vedem aproximativ 10 lacuri, eu zic că este destul de bine pentru un traseu de o singură zi.

Ce nu putea să lipsească de pe munte erau oile, nu cred că există vreun munte pe care să nu fi văzut ciobani cu oi pe perioada de vară. Peste tot i-am întâlnit în continua lor mișcare.

Lacul Roșiile cu vedere din Vârful Parângul Mare

Un alt traseu frumos de ajuns pe Vârful Parângul Mare este cel cu plecare de la Cabana Groapa Seacă. De la cabană se lasă mașina și se intră pe traseul PR până aproape în vârf, odată ajunși pe creastă se intră pe BR și de acolo mai sunt vreo 15 minute până în vârf. Acesta este un traseu cu dificultate medie, cu grijă mare pe lângă lacuri deoarece sunt bolovani foarte mari și trebuie atenție sporită la traversarea lor. Ca și timp acest traseu se poate face în vreo 12 ore iar ca și lungime acesta este de 25 de km. Aici există mai multe surse de apă pe traseu, deci este mai accesibil din acest punct de vedere. Dar din punctul de vedere al priveliștii, prefer traseul de creastă evident.

Refugiul Agâțat

Aici am întâlnit cred că cel mai frumos refugiu din câte am văzut de când merg pe munte, respectiv Refugiul Agâțat. Mergând pe acest traseu se poate trece pe lângă lacul Mândra, lacul Lung și Lacul Roșiile.

Munții Parâng sunt niște munți faini, așa întinși și deschiși. Nu sunt spectaculoși ca și Munții Făgăraș dar sunt foarte faini la vedere.

Contează foarte mult și destinația când mergi pe munte, dar cred că cel mai mult contează cu cine mergi. Cu cât grupul de drumeție e mai fain cu atâta ieșirea pe munte îți aduce mai multă satisfacție.

Munții Parâng
Vârful Parângul Mare
Transalpina