Parcul Național Buila - Vânturarița

Început de luna iunie, vremea este frumoasă, weekend-ul este liber...ce semne mai clare de atât ar putea prevesti că urmează o nouă drumeție? Zis și făcut! Am întrebat în stânga și în dreapta cine ar putea fi interesat, ne-am organizat și am planificat o escapadă în Parcul Național Buila-Vânturarița.

Nu știam eu foarte multe despre el, doar că este cel mai nou parc național creat în România și că nu este foarte ușor accesibil. Ne-am trezit devreme și la ora 4 am plecat încet spre Râmnicu Vâlcea (din Alba Iulia). Pe Google Maps era estimat că o să facem 3 ore și jumătate, dar am făcut undeva la 4 ore. Drumul forestier este destul de accesibil pentru o mașină cu garda joasă, atâta doar că este lung, ca o zi de vară. Cred că am făcut vreo o oră și jumătate de când am intrat pe el și până la Schitul Pahomie.

Am găsit un loc de parcare la umbra, nu erau foarte multe mașini așa că a fost ușor. Dupa ce ne-am echipat corespunzător, am plecat încet, prin pădure, spre Șaua Ștevioara (1790m) pe punct albastru, urmând un traseu de 4 ore. Deși a fost un traseu destul de solicitant, noi am reușit să-l facem în 2 ore. Nu e laudă, dar când ai cu cine (și aici mă refer la persoane care sunt antrenate și echipate corespunzător) atunci se merge în ritm constant.

După ce am ieșit din pădure, înspre golul alpin, am văzut și vreo 6-8 capre negre care erau destul de speriate de noi. Bag samă nu sunt așa de obișnuite cu oamenii cum sunt cele din Munții Bucegi sau Piatra Craiului. Deși le-am văzut doar câteva secunde, am apucat să le admirăm frumusețea sălbatică.

Am făcut o pauză bine-meritată de gustare, ne-am tras sufletul la loc și am plecat mai încet pe bandă roșie spre Vârful Vânturarița Mare (1885m). Am plecat mai încet, deoarece, aveam destul de mult avans față de timpul planificat inițial. Cred că am făcut undeva la 30 de minute. Este chiar ușor din șa, că se merge pe creastă și pe curbă de nivel.

Am mai stat noi ce am mai stat la poze și apoi ne-am întors înapoi tot pe bandă roșie până la Vârful Buila (1849m), întrucât am coborât pe la Schitul Pătrunsa. Prefer să fac circuit acolo unde traseul o permite, și de data asta am reusșt să facem acest lucru. Am coborât pe punct galben. Marcajul era prezent foarte rar, motiv căruia noi ne-am rătăcit la un moment dat. Dar am mai întrebat persoanele care urcau, aproximativ pe unde trebuie să coborăm , și pe lângă asta la un moment dat de sus se vedea Schitul Pătrunsa și știam că acolo trebuie să ajungem.

De la Vârful Buila am avut o coborare destul de solicitantă pana în șaua Builei. Erau foarte mulți bolovani și terenul era destul de accidentat. Am trecut totuși cu bine și fără incidente, pe aceea porțiune mai dificilă.

Coborâre a fost destul de ușoară, singura problemă o reprezenta marcajul de pe traseu dar ne-am descurcat, că doar suntem descurcăreți. Până acuma nu am zis, dar pentru traseele de munte, eu folosesc aplicația Hikepack, cel puțin pe IOS eu sunt foarte mulțumit de ea. Are localizare prin GPS chiar dacă folosesc hărțile offline, și poți planifica și ture de drumeție. Pentru mine e chiar utilă pe munte.

Odată ce am ajuns la Schitul Pătrunsa, am mers vreo 20 de minute pe o potecă până la drumul forestier dintre cele două locații, iar pe drumul forestier cred că am mai mers iar vreo 30 de minute până la Schitul Pahomie. Aici unde se termina drumul forestier, era o parcare și o barieră care îți interzicea să mergi mai departe cu mașina (oricum nu se putea).

Așa ca o părere personală, Buila - Vânturarița este un munte foarte frumos, nu este chiar așa ușor accesibil, puțin sălbatic și nu este frecventat de prea multă lumea. Pe scurt, este un munte pe care aș mai merge cu plăcere.

Am folosit undeva la 2 litri de apă, lungimea traseului a fost de 17 km cu o diferență de nivel de 1400 m și o durată totală a traseului de aproximativ 7 ore.